Întrebări despre ACTA


Am câteva întrebări despre acest tratat, acest program ACTA, pe care nu pot să îmi dau seama.

Să zicem că, vreau să fac o poză la o sticlă de suc… Coca cola, Mountain Dew sau Pepsi, eu din această cauză mi-aș lua amendă, deoarece am făcut o poză unui asemenea lucru? Deoarece nu știu unde am citit, că doar dacă o să spui așa ceva, poți să îți ei amendă?

Că nu pot să înțeleg. Mă rog, a doua întrebare ar fi…

Sincer, un moșneag din parlament, care habar nu are ce e ăla internet, e pus să semneze un tratat așa important. De ce?!?!? Ce poate ști, un moșneag, care știe despre internet decât de google, poate facebook și încă 1-2 site-uri, dacă le știe și pe alea, și el e pus în fața unui tratat, care dacă îi zic bine, stopări liberei exprimări.

Că până la urmă, din câte înțeleg eu, cam asta încearcă ACTA să facă. Deci, imaginațivă acel moșneag, care stă într-un scaun, pus în fața acestei problem, anti pirateriei online. Când aude asta, orice moșneag o să voteze DA! Și eu, cred, dacă mă duc pe stradă, la diferiți oameni bătrâni, probabil tot același răspuns aș primi. Deoarece ei nu știu exact ce cuprinde acest tratat, nu știu cum o să afecteze internetul.

Să nu mai zic, că internetul e deja cuprins de acest fenomen ACTA, până și wordpress.com a pus în dicționarul lor de limbă română cuvântul ACTA, și culmea e, că site-ul lor nici măcar nu apare ca un cuvânt, și e subliniat cu roșu, ceea ce în cazul ACTA nu se întâmplă.

Mă rog, să recapitulez puțin întrebările, ca să vă fie mai ușor să-mi răspundeți:
1. Dacă fac o poză la un produs (să zicem o sticlă de suc Cola) pot să îmi iau amendă din cauza ACTA? (că eu unul asta am înțeles).
2. Credeți că a fost bine că un moșneag a fost desemnat să semneze acest tratat pentru România. (Asta e din interviul făcut de reporterii realitatea.)

Advertisements

About PanTeraS

Ce pot sa spun despre mine? As putea spune orice, dar nu are rost, asa ca... mai bine va las pe voi sa spuneti. Sau... Click aici pentru mai multe detalii.
This entry was posted in Internet and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Întrebări despre ACTA

  1. Robert says:

    1. Nu poţi să iei amendă dacă faci poză unei sticle de Cola/Pepsi/Gatorade/Etc , dar dacă încerci să vinzi poza rişti o amendă.
    2. Este foarte rău deoarece cum ai spus şi tu , mosul ăla habar n-are de internet. El vede că scrie anti-piraterie şi crede automat că este ceva bun , dar este mai mult decât rău.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s