The romanians are coming


Probabil toţi aţi auzit de acest serial revoltător al englezilor, în care mulţi zic că îşi bat joc de ţara noastră. Poate e aşa, poate nu.

Eu am urmărit primul episod, şi ţin să precisez că în tot episodul, nu au fost români cei care au vorbit (sau care au fost intervievaţi) ci doar rromi din condiţii mai puţin favorabile, şi care vor să îşi ajute familia cum pot, plecând peste hotare.

În mare parte îi arată dormind pe stradă, că 1/5 “homeless” (fără casă) din UK sunt români, poate aşa o fi, dar cum am spus, nu au arătat romani care să fie intervievaţi, ci doar rromi care încearcă să câştige un ban cinstit prin muncă, ci nu prin furat sau alte cele.

Da, nu pot să spun că nu mi se pare jignitor acest lucru, totuşi sunt români de ai noştri, care au plecat să îşi facă un viitor, să câştige un ban cinstit, dar chiar şi în primul episod spune că România e frumoasă, numai că e o ţară săracă, în care oameni ar face orice că să scape de sărăcie.

Şi cine îi poate contrazice? Poate nu ar fi trebuit să facă chiar un întreg serial din asta, dar poate un mic documentar despre asta nu ar fi stricat, deoarece şi noi ştim, până la urmă, cum stă treaba în ţara noastră. Locuri puţine de muncă, prost plătite, în care dacă vrei să faci ceva, ai nevoie de o sumă de bani, pe care, vrei nu vrei, tot în afara o aduni.

Acum să nu îmi săriţi în cap că apar cumva acest show, nu îl apăr, dar nici nu-l jignesc, că până la urmă, arătă o parte a României. Fie că vrem, fie că nu vrem, aşa suntem văzuţi în afară, şi în loc să ne plângem de acest lucru, ar trebui să facem ceva ca să îl schimbăm, şi nu doar cu performanţa a unui sportiv, trebuie să ne afirmăm şi în alt mod.

Oricum, eu vă las primul episod din serial mai jos, şi aştept părerile voastre referitoare la el.

Serialul nu e tradus în română, aşa, ca o paranteză.

Advertisements

About PanTeraS

Ce pot sa spun despre mine? As putea spune orice, dar nu are rost, asa ca... mai bine va las pe voi sa spuneti. Sau... Click aici pentru mai multe detalii.
This entry was posted in Parerile mele, Seriale and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s